Femeie amendată chiar dacă avea declaraţia pe propria răspundere. De ce au luat autorităţile această decizie
O femeie din Cluj a fost amendată, deşi avea asupra ei declaraţia pe propria răspundere. Aceasta a povestit totul pe într-o postare pe pagina e de Facebook.
Femeia se întorcea acasă de la restaurantul pe care îl deţine în centru oraşului în momentul în care a fost oprită de un jandarm.
În ciuda faptului că declaraţia pe propria răspundere pe care o avea asupra ei era o versiune a Ministerului Afacerilor Interne descărcată de pe internet, jandarmul i-ar fi spus că nu este bună.
„Azi am fost opriţi cu maşina de un jandarm. Foarte bine, toată lumea îşi face treaba. Cum ne-am obişnuit deja, i-am prezentat declaraţiile pe propria răspundere şi buletinele. Vlad avea declaraţie scrisă de mână, eu o aveam printată, pe cea din imagine.
– Asta e declaraţie?
– Şi eu am avut declaraţie scrisă de mână până ieri şi s-a acceptat.
– Nici a dumneavoastră nu e bună.
– Domnule, spune-ţi-ne ce e în neregulă cu ea?
– Nu ştiţi să scrieţi o declaraţie? Asta se învaţă în clasa a 7-a. – Subsemnatul cutare cutare….
– Am descărcat-o de pe internet, este o versiune simplificată, o folosim de 2 zile. E versiunea MAI.
– Daţi-mi buletinul domnu.
Fotografiază buletinul lui Vlad cu telefonul personal. Între timp face semn maşinilor care stau în spatele nostru în intersecţie să ne ocolească şi să plece.
– Ce aveţi acolo-n spate? (avem o husă de câini be bancheta din spate)
– Nimic.
– Şi dumneavoastră.
Îi dau buletinul, face la fel.
– Primiţi acasă amenda. Aşteptaţi-o acasă.
La plecare colega jandarm ne face semn că nu avem măşti. Domnul jandarm nu purta nici mască şi nici mănuşi. Eu am tendinţa să exagerez sau măcar să pun întrebări când simt că se întâmplă un abuz/umilire. Acum am rămas total mută, nu mi-a venit să cred. Nu e un lucru mare, ştiu. Ar trebui să-l las în pace şi să uit, îmi zic. Dar cu atmosfera de moarte în aer ultimul lucru de care era nevoie este un domn jandarm care abuzează de puterea lui în asemenea situaţii când chiar nu simt că a fost ceva în neregulă. În timpul taclalelor cu noi ar mai fi putut opri 4 maşini, dacă prioritatea lui ar fi fost într-adevăr verificarea traseelor şi urgenţelor pentru care ieşim.
Suntem doar în prima săptămână de scris declaraţii, mă întreb ce va fi într-o lună? Stat de drept, undeva în carantină. Poliţia Locală din Cluj a fost super profi până acum, aşa să şi rămână. Nu am primit amenda, totul s-a întâmplat acum 2 ore. Defapt postarea este despre abuzul de putere. Dacă totuşi primim amendă (fără se se fi întocmit şi fără să fi semnat un proces verbal), întâi o plătim, apoi o contestăm”, a postat femeia pe pagina ei de Facebook.
Întrebată exact care parte a declaraţiei nu a fost în regulă, tânăra a explicat că jandarmul nu i-a spus nimic în afara faptului că declaraţia nu este bună.